David Cameron, înainte de Consiliul European: „Nu sunt mulțumit deloc. Este greșit să existe astfel de propuneri”

David Cameron, înainte de Consiliul European: Nu sunt mulțumit deloc. Este greșit să existe astfel de propuneri
Publicat: 22/11/2012, 12:22
Actualizat: 22/03/2019, 19:27

Premierul britanic, David Cameron, a declarat joi, înainte de începerea Consiliul European de la Bruxelles, că, în ciuda tăierilor mari propuse de președintele Herman van Rompuy, nu este „deloc mulțumit” și va negocia dur pentru a obține o înțelegere cât mai avantajoasă atât pentru contribuabilii din Regatul Unit, cât și pentru cei europeni, potrivit serviciului video al Consiliului European.

„Nu sunt mulțumit deloc. (…) Într-un moment în care trebuie să luăm decizii dificile acasă în ceea ce privește cheltuielile publice, este greșit să existe propuneri pentru aceste creșteri suplimentare ale cheltuielilor în UE așa că vom negocia pentru a obține o înțelegere bună pentru contribuabilii britanici și pentru contribuabilii europeni”, a explicat Cameron.

Statele membre ale UE negociază, zilele acestea, bugetul multianual al uniunii, pentru perioada 2014-2010. Atât oficialii britanici, cât și cei ai altor state care contribuie cel mai mult la acest buget încearcă să îi scadă plafonul de cheltuieli, spunând că este greu de justificat o creștere a bugetului UE atunci când țările membre realizează tăieri masive ale propriilor cheltuieli.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cele mai controversate declarații ale lui Călin Georgescu: Apologia legionarilor, elogii aduse lui Putin și...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Dezvăluirea momentului despre Călin Georgescu. Dan Diaconescu aruncă bomba. Nu știa nimeni
Controverse după moartea lui Silviu Prigoană: Copiii minori ar fi fost sedați de frații mai...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Gabriel Cotabiță, înmormântat fără fast, într-un cadru restrâns, similar cu ceremonia lui Silviu Prigoană
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Secretul ochilor în picturile lui Amedeo Modigliani. „Atunci când îți voi cunoaște sufletul, îți voi...